Acoperişul viitorului

Primii șapte ani din viață mi i-am petrecut alături de bunicii mei într-un sătuc de lângă Iași. Având în vedere faptul că primii ani din viață am locuit la casă, în momentul în care m-am mutat alături de părinții mei în oraș, la apartament,  îi băteam mereu la cap să vândă apartamentul și ne mutăm la casă. Probabil că  rugămințile mele au avut efect în sfârșit și asupra părinților mei, care în final au decis să vândă apartamentul și să nefacem o căsuță a noastră.

În urmă cu câteva luni, mai exact pe la jumătatea verii, am reușit să vindem apartamentul, deci clar, am început să ne apucăm de construit casa. Una dintre dilemile cu care ne-am confruntat în ceea ce privește proiectul casei, a fost acoperișul, fiecare membru al familiei având câte o părere în ceea ce privea materialele din care să îl construim. După lungi discuții, am reușit să ajungem la un consens, decizia finală fiind aceea de a folosi țiglă metalică Viking Pruszynski.

Interesant a fost și felul în care am ales acest tip de învelitoare pentru acoperișul casei, sau mai bine spus cum am ajuns să facem acoperiș casei. Inițial ideea de la care am plecat înainte de a realiza proiectul, a fost aceea ce a face casa fără acoperiș. Motivul care ne-a făcut să ne răzgândim a fost descoperirea făcută de fratele meu pe internet, o serie de recenzii video, care se pare ne-au pus pe gânduri cu privire la alegerea făcută în ceea ce privește acoperișul.

Avantajele unui acoperiș cu țiglă metalică i-a provocat pe ai mei părinți să vorbească cu proiectantul pentru a modifica proiectul casei, renunțând la a ce mai face terasă deasupra căsuței noastre în favoarea unui acoperiș cu ţiglă metalică.Țigla metalică Viking Pruszynski, conform celor citite de fratele meu, acest tip de tablă „îmbină tradiția cu tehnologia modernă, având valori estetice și parametri de utilizare excelenți – profil economic – lățimea de acoperire a unei foi de tablă de 1.150mm”.

Acesta, dar și alte beneficii ce au fost identificate de fratele meu, dar care în același timp au fost susținute de proiectant, dar și de constructorul cu care urma să colaborăm au condus la schimbarea proiectului de casă. Motivele pentru care aceștia au ajuns să aibă un punct de vedere comun au fost următoarele:

  • țigla metalică este profilată din oțel galvanizat pe ambele părți și acoperit cu câteva straturi de vopsea, fapt ce garantează rezistența sa în timp;
  • oferă o gamă bogată de culori și posibiltatea de a îmbina țigla metalică cu diversele tipuri de suprafețe (posibilitatea de ajustare permite montarea acoperișului sub diferite forme, iar datorită plăcilor de lungimi definite, numărul de material irosit este aproape inexistent);
  • permite asortarea acoperișului cu fațada și mediul înconjurător;
  • un metru pătrat de țiglă de oțel pentru acoperișuri cântărește aproximativ 4,7 kg ,practic o face aproape de 10 ori mai ușoară decât plăcile de ceramică tradițională (fiind una dintre cele mai ușoare materiale pentru acoperiș,constituie un avantaj, acest lucru evitând folosirea unei structuri șarpante grele, iar în cazul renovării unui acoperiș vechi, acesta numai are nevoie de consolidare);
  • învelitorile din oțel sunt perfecte pentru un acoperiș elegant și durabil, cre să acopere toate tipurile de acoperișuri abrupte;
  • acest tip de învelitoare, datorită faptului că combină soluțiile tradiționale și moderne, pot fi folosite pentru ridicarea de case, anexe, clădiri, inclusiv pentru renovarea acoperișurilor vechi;
  • pe lângă faptul că acest tip de țiglă metalică este una dintre cele mai ieftine, aceasta are și o perioadă de garanție de 10 – 15 ani, în timp ce durata sa de viață variază de la 25 de ani, până la 40 -50 de ani (rezistența în timpeste garantată de faptul că țigla este profilată din oțel galvanizat pe ambele părți și acoperit cu câteva straturi de vopsea.

Proiectantul, constructoru, tata şi fratele meu au pus în balanţă avantajele acoperirii casei cu ţiglă metalică Viking Pruszynski şi varianta plăcii de beton, în final alegând varianta cu ţiglă, aceasta fiind mult mai avantajoasă decât varianta aleasă de noi. În ceea ce îi privea pe proiectant şi constructor, aceştia erau convinşi de faptul că ţigla metalică Viking Pruszynski îl va mulţumi pe tata şi pe Radu, fratele meu, iar acoperişul nostru va fi unul de calitate.  

Ba mai mult de atât, constructorul i-a oferit tatălui şi fratelui mei ocazia de a vedea cum arată o casă acoperită cu ţiglă metalică Viking Pruszynski, dar şi ocazia de a discuta cu proprietarul acesteia şi de a asculta o părere cu privire la achiziţia făcută. Persoana respectivă separe că era foarte mulţumită de investiţia făcută, recomandându-i şi tatălui şi fratelui meu să îi urmeze sfatul. Toate aceste informaţii colectate de tata şi fratele meu i-a provocat, aş spune eu, să aleagă varianta casei cu acoperiş făcut cu ţigla metalică Viking Pruszynski.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2018.

Lasă un comentariu