Aseară am terminat de citit cartea Sidoniei Drăgușanu „Într-o gară mică”, dar fiind târziu nu am mai reușit să scriu un mic rezumat al acesteia sau mai bine spus ce anume ma impresionat în această carte. Întradevăr povestea de dragoste dintre Dudu (Denisa) și Pentru (scrisă de Sidonia Drăgușanu) pare a fi una prea perfectă pentru spune că va corespunde vreodată cu realitatea, însă niciodată nu se știe ce ne poate oferi viața .
În timp ce citeam cartea, spre finalul acesteia, când și-a făcut apariția Petru, am încercat să mă pun în locul uneia dintre fete (Dudu sau Luiza), însă mi-a fost foarte greu să mă gândesc ce aș face într-o astfel de situație. Luiza și Dudu, două fete care s-au cunoscut întâmplător în trenul ce mergea spre București (în care Luiza abia a reușit să se urce), si au devenit mai târziu pritene, împărțin într-un final aceiași locuință (casa din București a lui Tuluc – tatăl lui Dudu). Mi-ar fi foarte greu să aleg între o prietenă și persoana iubită, dar faptul de care mă tem este acela că în astfel de momente nu aș mai gândi rațional și nu știu ce alegere aș face într-o astfel de situație.
Probabil că dacă aș afla că atât prietena mea, cât și persoana de care sunte îndrăgostite amândouă se iubesc, probabil că m-aș da din calea fericirii lor. Sentimetele a două persoane cu singuranță sunt mai puternice în comparație cu sentimentele unei singure persoane, care e nevoită până la urmă să lupte singură. Încercând să îmi fac mie un bine, aș răni doi oameni și în același timp nu aș avea de unde ști dacă voi reuși că câștig iubirea bărbatului ce o iubește și este iubit de prietena mea.
Mai mult de atât, fie că una dintre aceste persoane mi-ar fi prietenă sau nu, mai mult ca sigur nu aș avea tăria de a interveni între două persoane care se iubesc, numai să câștig eu. E dureros să iubești și sentimentele să nu îți fie împărtășite, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi rănești pe cei din jurul tău. E dureros să fii trădat, am simțit-o pe propria piele, tocmai din acest motiv nu aș vrea să mai simtă și altcineva ceea ce am simțit eu.
Comportamentul Luizei până la urmă a fost unul just când a hotărât să părăsească casa lui Tuluc (tatăl lui Dudu). Dacă rămânea era posibil să influențeze într-un fel sau altul relația dintre Dudu și Petru, ma mai mult de atât și-ar fi făcut și ei singur rău, avându-i pe aceștia doi mereu în prejmă. Probabil că și eu aș fi făcut la fel, până la urmă era variantă cea mai bună și pe lângă acest lucru Dudu era prietena ei … nu se merita să se rănească una pe cealaltă.
Interesant este și comportamentului lui Dudu în ceea ce o privește pe Luiza după plecarea ei acasă. Aceasta ține să o ajute în continuare, vorbind cu Tuluc să o trimită în străinătate să studieze medicina și poate, poate se va îndrăgosti de cineva acolo. Sentimentul de priettenie a învins în această situație, deși Luiza a preferat să nu îi spună prietenei sale de sentimentele pe care Petru le avea pentru ea. Oare eu aș fi făcut la fel? Oare nu aș fi fost suparată pe ea că riscam să îl pierd pe bărbatul iubit? Acum dacă îmi aduc aminte am trecut și eu printr-o situație asemănătoare când eram mai micuță. Și eu și prietena mea ne plăcea un băiat care venea vara în vizită la bunicii lui. Se pare că lui i-a plăcut de prietena mea și eu în cele din urmă am renunțat. Copii fiind „relația” lor nu a durat, ba chiar au ajuns să nu își mai vorbească unu altuia. În schimb eu acum sunt foarte bună prietenă cu el, iar în ceea ce o privește pe ea, numai știm nimic una de cealaltă. Ehe, viața e așa ciudată mai ales când vorbești despre iubire și pritenie … părerea mea.
Acest articol este scris pentru Spring SuperBlog 2019.
Viaţa în culori 