Jumanji : patru personaje și un singur joc

În urmă cu câțiva ani, într-o duminică după amiază, am descoperit la televizor un film foarte interesant, care mi-a trezit interesul și pe care l-am urmărit cu mare entuziasm până la final. Jocul misterios numit Jumanji, a reușit să mă provoace să revăd filmul cu același nume, ori de câte ori se redifuza la televizor. Îmi aduc aminte că la un moment dat le-am spus părinților mei să îmi cumpere și mie un astfel de joc, ba chiar când intram cu aceștia în tot felul de magazine cu jucării căutam mereu cu privirea, jocul pe care niciodată nu l-am găsit.

jumanji
Anii au trecut, un joc asemănător nu am găst, dar în urmă cu câteva zile am descoperit faptul că la sfârșitul anului, mai exact pe 29 decembrie 2017 se va lansa la cinema filmul „Jumanji: Welcome to the Jungle” / „Jumanji: Aventură în junglă”, o continuare a celebrului film Jumanji, apărut în anul 1995. Ideea mi-a surăs, ba chiar în secunda doi am intrat pe site-ul celor de la cinema pentru a vedea din ce dată se pot face rezervarile pentru premieră.

jumanji1
Un detaliu ce mi-a atras atenția în timp ce citeam o scurtă prezentare a fimului a fost numele actorii din distribuție : Jack Black, Dwayne Johnson, Karen Gillan și Kevin Hart, despre care mai auzisem câte una alta. Ideea de a trăi în junglă printre tot felul de animale, plante și locuri necunoscute m-a fascinat , dar și speriat în același timp.

Oare eu ce aș face dacă aș fi nevoită să trăiesc în junglă sau dacă aș ajunge întâmplător acolo?

Întotdeauna mi-a fost frică de prăpăstii și apă, iar cum jungla e plină de astfel de locuri, sincer nu știu cum aș reacționa dacă aș fi nevoită să trăiesc într-un astfel de loc. În ciuda acestor temeri, ideea de a sta o perioadă în jungă, un mediu fascinant după părerea mea, mă provoacă să mă gândesc cum aș proceda în astfel de situație. Încă de când mă știu pentru a reuși să depășesc un anumit moment sau obstacol am avut tendința de a mă amăgi cu rezultatul pe care îl voi obține în urma depășirii acelui „prag”.

jumanji4
În ceea ce priveste aventura în junglă cu sigurantă va fi o experință exceptională ce ma va ajuta să depășesc această frică de apă și prăpăstii … în gând având mereu aceea ideea de a descoperi toate minunățiile junglei. Întotdeuna am fost fascinată de a afla și descoperi lucuri noi, iar mai că jungla nu e un loc la îndemâna oricui … îmi dă curaj să îmi continui expediția. Cu siguranță experința mea în junglă nu va fi asemenea personajelor filmului de aventură și comedie Jumanji: Welcome to the Jungle. Până la lansarea acestuia nu îmi rămâne decât să visez ce voi face eu în junglă … o aventură care cu siguranță nu se compară cu cea a personajelor din comedie.

jumanji-welcome-to-the-jungle-736920l.jpg
„Jumanji: Aventură în junglă” este un film pentru întreaga familie , motiv pentru care la lansare voi fi însoțită de cei dragi mie, părinții și fratele meu. Aștept cu nerăbdare ziua de 29 decembrie.

 

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017.

Lasă un comentariu