Spitale cu halate colorate

În ciuda faptului că nimănui nu îi place să ajungă la spital, se pare că există momente în care suntem nevoiți să ajungem și în astfel de locuri, fie că vrem sau nu. Un exemplu concret sunt și eu, asta datorită nenumăratelor vizite în spital făcute în ultimii 9 ani de zile. Concluzia la care am ajuns în toată această perioadă în care tot am stat prin spitale, a fost aceea că una dintre cauzele pentru care atmosfera îi „mohorâtă” ar fi aceea că ținuta cadrelor medicale îi foarte sumbră.

ehhh
Rare ori am avut ocazia de a vedea halate medicale colorate, însă în mare aparte acestea sunt alte și lipsite de viață. De-a lungul timpul, în spitalul de care merg de mai bine de 9 ani, am reușit să mă împrietenesc cu mare parte dintre cadrele medicale, pe are le-am șii întrebat la un moment dat de ce întreaga lor îmbrăcăminte este de culoare albă sau culori foarte pale. Sincer nu îmi explic cum de acestora le place ceea cu ce se îmbracă și de ce nu reacționează în nici un fel. De altfel am mai avut ocazia de a mai vedea pe ici colo halate și bluze colorate și sincer arată cu totul altfel, decât acele culori pale sau alb.
Un răspuns concret nu am primit, motiv pentru care le-am întrebat de ce nu pot purta bluze medicale cu imprimeuri, explicându-le în același timp și motivul pentru care m-am am făcut această alegere. O pată de culoare e mereu binevenită, iar cum în spitale atmosfera este mereu una „mohorâtă”, după părerea mea această schimbare ar modifica cumva atmosfera. Ba mai mult de atât, le-am recomandat acestora un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru, care cu siguranță va fi pe placul lor.

ehh
Argumentul de care m-am „folosit” fost acela că, eu care mai mereu zâmbesc, indiferent că sunt nervoasă, supărată, etc, când ajung în spital mă deprim. Oriunde mă uit în jur, totul e alb și probabil că e normal să mă deprime un pic. Hmm … daca eu la 29 de ani mă simt ciudat într-o astfel de „atmosferă” , ce să mai spunem de un copilaș, acesta cu siguranță se sperie și vrea acasă. Copii trebuie atrași în spitale,unul dintre motive fiind acela că de cele mai multe ori aceștia își petrec o mare parte din copilărie pe paturile de spital.
Ideea ce mi-a trecut prin minte a fost aceea de a face comparație între viitoarele costume colorate ale lor și costumele clovnilor de la circ. Copii iubesc hainele colorate, deci dacă cadrele medicale ar folosi astfel de haine cu siguranță ar reuși să atraga atenția copiilor. Probabil că aceiași poveste se pune în aplicare și cu adulții, ideea fiind aceea că unii dintre aceștia nu suportă spitalele. O pată de culoare ar înveseli atmosfera, având efect și asupra copiilor și a adulților.

eh
Revenind la recomandrea făcută cadrelor medicale, sper ca acestea să se gândească la propunederea mea și să viziteze magazinul online de costume medicale si echipamente de lucru.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2018.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s