Sean Paul cântă pe Arenele Romane

În ciuda faptului că nu sunt o persoană care să iubească aglomerația, ori de câte ori am ocazia de a merge la un concert a unui artist internaționa, nu stau deloc pe gânduri și îmi achiziționez bilet în secunda doi. Așa sa întâmplat și acum câteva zile, când întâmplător am aflat despre mediatizatul concert Sean Paul, ce va avea loc pe 23 mai la Arenele Romane din București.

20081215-100500-889198
Ideea de a participa la concert nu ma încântat doar pe mine, ci și pe fratele meu, care este un adevărt fan al lui Sean Paul. Participarea la concertul lui Sean Paul presupune să petrecem aproximativ 10 ore de mers cu mașina, dus-întors, drumul de la Iași la București nefiind tocmai unul scurt și prietenos.

Sean-Paul-2
Toate acestea fiind spuse, participarea la concertul lui Sean Paul și ocazia de a-l auzi și vedea pe acesta life, după părea mea și a lui Radu, merită orice sacrificiu. În deschiderea concertului acestuia, pe scenă vor urca și cânta Simona Nae, Faydee și Fly Project. Sean Paul este un artist foarte iubit și cunoscut, asta datorită stilului său inedit, respectiv a colaborărilor (cu artiști celebri) care s-au datorat a fi de succes.

Sean-Paul-
Concertul din 23 mai din București, îi va reda lui Sean Paul ocazia de a concerta pentru prima dată pe o scenă din România, în fața a mii de fani români și nu numai. Până în prezent, Sean Paul a concertant în peste 100 de țări, în fața a milioane de fani din toate colțurile lumii.

Sean-Paul
Ideea de a-l participa la primul concert a lui Sean Paul în România, de al vedea și de ai asculta melodiile pentru care de-a lungul timpului a obținut mai multe discuri de platină, mă provoacă pe mine și fratele meu să vizităm Bucureștiul în data de 23 mai.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s