Încă de când mă știu am fost o persoană activă, căruia i-a plăcut să facă mișcare. În copilărie îmi aduc aminte că toată ziua cât era de lungă o petreceam alături de prietenii mei alături de care jucam tot felul de jocuri (baba oarba, de-a v-ați ascunselea, omul negru, rațele și vânătorii, șotron, țară, țară vrem ostaș, etc).

Imediat ce am început școala, nu am mai avut ocazia de a-mi petrece întreaga zi alături de prietenii mei, dar cu toate acestea, când prindeam ceva timp liber, nu ratam ocazia de a petrece alături de prietenii mei. Mișcare faceam și la școala în timpul orelor de sport …mișcare faceam și când ieșeam afară cu prietenii mei … și cu toate acestea niciodată nu spuneam că sunt obosită sau numai fac mișcare.

 

Imediat ce am crescut și am conștientizat faptul că mișcarea îmi face bine și că pentru a fi un om sănătos mișcarea e condiția  principală, mi-am făcut abonament la o sală de sport, unde merg de 3-4 ori pe săptămână. Statul pe scaun 8 ore, în fiecare zi nu îmi face bine, motiv pentru care am ales să merg de câteva ori pe săptămână la sală.

 

Ideea ce mi-a intrat în minte de ceva timp a fost aceea de a participa la maratoane, iar cel mai apropiat este cel ce se desfășoară la Brașov pe 19-20 mai.  Data limită de înscriere la Maratonul Internațional Brașov fiind 15 mai, nu am stat deloc pe gânduri și m-am înscris în secunda doi. Supriza pe care am avut imediat ce am intenţionat să mă înregistrez a fost aceea că am avut oportunitatea de a alege cursa în care vreau să mă înregistrez ( Maraton -42 km, Team Run 4 x 10,7 km, Semimaraton 21 km, Cursa 10,7 km, Cursa 5,7 km, Cursa 2,5 km şi Crosul universitar 2,5 km).

Varianta de a alege cursa în care vreau să mă înscriu ma încantat mereu, eu fiind oarecum novice în această lume a maratonului. Acum aştept nu derăbdare data de 19 mai pentru a participa la Maratonul Internațional Brașov. Hai şi tu în echipă…. azi e ultima zi de înscriere.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s