Smart Protection te scapă de griji

În urmă cu aproximativ două luni, fostul telefon a început să facă ”figuri” motiv pentru care fratele meu mi-a recomandat să scap cât de repede pot de el. Sfatul venind din partea fratelui meu bineînțeles că l-am luat ca atare începând să îmi caut un telefon. După câteva zile de căutări, indecisă fiind ce telefon ar trebui să îmi cumpăr, Radu a fost și se această dată salvatorul meu, recomandându-mi să îmi cumpăr un iPhone X.

iphone

Pff … zis și făcut. În doar câteva zile am intrat în posesia unui iPhone X, pe care nu îndrăzneam să îl i-au cu mine, principalul motiv fiind acela că atunci când îl comandasem de pe net, nu mi-am cumpărat și o folie de protecție, care mi-ar fi protejat dispay-ul, fără a mai risca să îl sparg sau să îl zgârii. Radu, fratele meu a început să se amuze pe seama mea, timp în care se pare și-a făcut și griji pentru noua achiziție, comandându-mi de pe net, fără să știu, o folie de protectie Clasic Smart Protection pentru iPhone X, intenție despre care eu nu știam nimic.

iphone4

 

A doua zi la ușa a sunat un curier, care se pare a adus un colet pe numele meu, despre care eu nu știam nimic. Plata o făcuse Radu, așa că tot ce a trebuit să fac a fost să semez pentru primirea cutiuței, ce conținea o sticlă de protecție Fulldisplay Tempered Glass pentru iPhone X alb. Sincer am fost suprins plăcută de suprinza fratelui meu, căruia i-am mulțumit imediat ce a venit acasă .

iphone2

Răspunsul pe care acesta mi l-a oferit și care pe care l-a folosit în a-și argumenta intenția a fost aceea că display-ul iPhonului meu costă aproximativ 2000 lei să îl schimb, cu alte cuvinte de n ori mai mult decât folia de protecție premium de la Smart Protection comandată de el de pe internet.

iphone1

De când am intrat în posesia foliei de protecție premium de la Smart Protection nu mi-am mai lăsat telefonul acasă și nici nu am fost nevoită să stau cu gândul la el, în ideea că i se poate întâmpla ceva display-ului.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s