Franciza e cheia unei afaceri de succes

Încă de când mă ştiu (de mic copil când stăteam alături de bunica și o ajutam să pregătescă tot felul de dulcegării) mi-am dorit să îmi deschid o afacere (o cofetărie/ brutărie), însă ori de câte ori ajungeam să îmi fac planuri, se spulberau fără a reuşi să concretizez ceva anume. În urmă cu câteva luni, am reluat iniţiativa de a-mi deschide acea brutărie/ patiserie în care să comercializez aceleași dulcegării pe care le pregăteam alături de bunica mea şi se pare că de această dată am avut şi noroc, o dată cu descoperirea francizei Patiseriei Tineretului.

franciza5

 

Visul de a-mi deschide o patiserie a început să prindă contur imediat ce am accesat site-ul celor de la Francize.ro, unde am avut ocazia de a mă informa cu privire la ceea ce înseamnă o afacere în franciză, informaţie susţinută de exemple de afaceri testate şi reprezentate în mod exclusiv. Informaţiii începusem să „colectez”, un minim de capital aveam, un domeniu în care să îmi deschid afacerea identificasem … cu alte cuvinte, paşii cei mai importanţi erau făcuţi.

franciza2

Pe site-ul celor de la Francize.ro (dedicat exclusiv acelor francize România )orice viitor antreprenor poate solicita asistenţă pentru înţelegerea particularităţilor unei afacerii, respectiv definirea aşteptărilor, aşa cum am făcut şi eu.  Idea ce ma încâtat cel mai mult a fost aceea că am avut posibilitatea de a vedea și a mă informa din mai multe oportunități afaceri … astfel ajungâng să fac alegerea corectă.Informaţiile primite mi-au fost de mare ajutor în a descoperi franciza Patiseria Tineretului, care a luat naștere din visul unui tânăr care își dorea să ofere oamenilor gustul copilăriei, gustul preparatelor gătite de bunica sa. Site-ul Francize.ro pune la dispoziția tuturor francize profitable din varii domenii de activitate pentru a avea de unde alege o afacere ”pe gustul său”.

franciza1

Povestea Patiseriei Tineretului va fi preluată prin intermediul francizei, la Iași, într-o nouă locație, dar care va avea aceiași misiune,  “Să ofere momente de răsfaț! Momentul Pentru Ceva Bun!”, atingând în același timp și obiectivul cu care a plecat la drum tânărul inițiator, să creeze cea mai puternică rețea de patiserii, având în plan deschiderea de noi locații, atât proprii cât și francizate.Patiseria Tineretului deschisă la Iași va fi o afacere scutită de riscuri, fiind replica unui succes deja existent în lumea afacerilor. În spatle meu mereu va fi cineva care mă va instrui în această lume a bussinesului. Achiziționarea francizei Patiseria Tineretului îmi va oferi posibilitatea ”deschiderii” la Iași a unei afaceri ce are la bază un succes format, în timp ce rata de supravețuire a acesteia este de 20% mai mare decât a afacerilor startup.

franciza4

Reputaţia şi experienţa brandului Patiseriei Tineretului va face ca afacerea să nu îşi asume aceleaşi riscuri asemenea uneia startup, asta datorită brandului ce este deja renumit. Scopul cu care patiseria a plecat la drum în anul 2012 “Să încante clienții cu fiecare produs” a fost atins … fapt demonstrat de prezenţa afacerii şi astăzi pe piaţă.

Obiectivele Patiseriei Tineretului coincid perfect cu doleanţele noilor investitori, care nu vor face decât să implementeze prin deschiderea unor noi locaţii ale acesteia, respectiv implementarea unor noi produse şi servicii menite să satisfacă nevoile şi cerinţele clienţilor.

franciza3

De când pe site-ul Francize.ro am intrat … visul meu de mic copil în realitate s-a transformat !!!

 

Acest articol est scris pentru SuperBlog 2017 !!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s