Pregătită mereu de selfie

Adolescenţa este o etapă a vieţii prin care cu toţii trecem, o perioadă ce face trecerea  cu paşi mărunţi către maturitate. În această frumoasă perioadă de tranziţie se poate observa evoluţia copilului ce a devenit adolescent şi care prin intermediul unor noi experienţe va căpăta un nou statut, acela de adult. Una dintre prbleme cu care se confruntă adolescenţii în această perioadă este acneea, cauzată în principiu de hormoninii care în această perioadă îşi fac de cap.

farmec1
În perioada acolescenţei şi eu m-am confruntat cu această problemă şi recunosc că la un moment dat începusem să evit a mai ieşi din casă, numai din cauza faptului că aveam impresia că toţi oamenii de pe stradă se uită la faţa mea. De-a lungul timpului, îmi aduc aminte că ori de câte ori urma să particip la un eveniment sau să mă întâlnesc cu cineva, clar îmi apărea un coş şi nu unul din ală dragălaş, ci unul urât tare de tot şi care mai apărea si într-un loc nepotrivit (care nu putea fi mascat sub nici o formă).

farmec4
Cu toate că foloseam tot felul de produse cosmetice în idea de a a avea o piele sănătoasă, când şi când pe fată mai apărea câte un invadator (coş) provocat de hormonii care la acea vârstă îşi făceau de cap. Îmi aduc aminte, eram în clasa a VII –a şi urma banchetul. Asemenea tuturor colegilor eram super agitată .. îmi doream să arat perfect la petrecerea de sfârşit de şcoală generală, astfel că am umblat zile bune după identificarea unei rochii şi unei perechi de pantofi potriviţi acesteia. Coafura, dar şi machiajul în special au fost şi ele un detaliu important, unul dintre motive fiind acela că faţa mea era plină de semne de la acnee. În plus, norocoasă cum sunt de felul meu, cu o zi înainte de eveniment, pe faţă a mai apărut unui mic coş, ce a reuşit să mă demoralizeze total.

farmec2
În ciuda faptului că eu foloseam tot felul de tratamente, faţa mea era plină de semne de la acnee, plus că în acel moment a mai apărut un mic inamic, numit coş. În mintea mea în acele momente nu era decât imagiunea unui selfie în care în care ieşea în prim plan acel mic monstru ieşit cu o zi inainte de banchet, la care se adaugau şi urmele lăsate de vechile efecte ale acneiei. Cu toate acestea situaţia a fost salvată, nu datorită mie, ci persoanei care s-a ocupat de machiajul meu. Expertă în acest domeniu, make-up artistul Adriana de la salon, a reuşit să mascheze imperfecţiunile, ba chiar mi-a şi făcut câteva recomandări cu privire la rezolvarea problemei mele cu acneea.

farmec
Primul lucru cu care make-up artistul a început a fost acela că pentru a obţine rezultate garantate, întotdeuna trebuie să folosesc produse ce conţin ingrediente de ultimă generaţie, un exemplu concret fiind produsele din gama Gerovital Stop Acnee. Adriana mi-a povestit istorioara unei fete ce a testat Kitul tratament cosmetic din cadrul acestei game şi care se pare a dat rezultate. Problemele acesteia erau cu mult mai grave în comparaţie cu ceea ce aveam eu, astfel că Adriana era convinsă că îmi voi rezolva problemele cu acele Kitul tratament cosmetic de la Gerovital Stop Acnee.

farmec5
Revenind la banchet, pot spune că machiajul a ieşit perfect, imperfecţiunile au fost mascate , iar pozele au ieşit superbe. În ceea ce priveşte problemele cu acneea, se pare că Kitul tratament cosmetic de la Gerovital Stop Acnee şi-a făcut treaba, astfel că ori de câte ori se ivea, eram gata de selfie fără a mă gândi că trebuie să ascund imperfecţiuni create de acnee. Un sfat am ascultat … produse Gerovital mi-am cumpărat … ne problema acneei am scăpat.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s