Salvat de Dwyn Shop

Obiceiul de a oferi cadouri de Paște se pare că provine din Germania, locul în care au fost fabricate pentru prima dată figurine din cicocolată sub formă de ouă și iepuraș. Iepurașul se pare că aduce cadouri doar celor cuminți, așa că în fiecare an dăruiec dar șiaștept cu nerăbdare să primesc daruri de la părinții mei.

paste3

Anul acesta de pare să pe lângă faptul că a trebuit să hoinăresc după cadouri pentru cei dragi, am fost nevoită să îmi ajut un bun prieten să cumpere daruri pentru noua s-a familie pe care nu o cunoaște foarte bine, vara trecută fiind prima dată când și-a cunoscut socrii. Misiunea mea a fost destul de dificilă, însă pot spune că m-am descurcat desstul de bine, asta în principiu datorită magazinului online Dwyn Shop.

Unul dintre motivele pentru care mi-am direcționat prietenul către acest magazin este faptul că aici găsește o largă varietate de produse, din care acesta va avea posibilitatea de a alege câte unul pentru fiecare membru al noii sale familii. Ideia ce mi-au trecut prin minte în momentul în care am fost nevoită să îi fac o listă cu ceea ce ar putea cumpăra de aici, a fost aceea de a identifica produse ce pot fi folosite de mai multe persoane dintr-o locuință, eu necunoscându-i deloc noua familie.

paste2

Soacrei sale i-am recomandat să îi cumpere un produs din categoria cuptoare cu microunde, electrice, plite, hote că tot profită ori de câte ori are ocazia de a merge la masă la aceasta, ba chiar am înțeles că uneori aceasta le mi dă mâncare și acasă, na femeia își ocrotește în continuare fiica. Asemenea soacrei sale ar trebui să își protejeze și el soția, recomanându-i astfel ca acesteia să îi cumpere un produs din categoria aspiratoare, de care are cu siguranță nevoie măcar o dată pe săptămână pentru a face curățenie în casa.

Aspiratorul ar putea fi considerat cadou și pentru el, asta dacă îl mai folosește și el din când în când pentru a face curățenie. Hehe .. sper să nu se fi supărat pe mine, știu că nu îi prea place ideea de a se complica cu astfel de activități, dar am zis să îi sugerez măcar că ar fi momentul să mai facă și activități de genul din când în când.

paste1

Iar ca să încerc să recopăr cumva gafa făcută, i-am recomnadat ca pentru socrul său să se uite prin gama de grătare, că sunt convinsă că acesta ori de câte ori vin musafiri la el, stând la curte, încinge grătarul. Unul nou cu siguranță va fi binevenit, mai ales că în aceste câteva zile de sărbătoare va avea ocazia să îl și testeze. După cum se poate vedea într-un timp foarte scurt am reușit să îmi ajut prietenul direcționândul către magazinului online Dwyn Shop, un loc din care are posibilitatea de a alege cadouri pentru toți cei dragi într-un timp foarte scurt.

Prietenului meu magazinului online Dwyn Shop i-am recomandat … el de grija cadourilor de Paște a scăpat !!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s