Turist cu gândul

Încă de când mă ştiu am fost adepta călătoriilor şi spun asta datorită faptului că în timpul şcolii nu am ratat nici o excursie, iar ori de câte ori părinţii mei aduceam vorba despre vacanţă .. eu mă gândeam deja la bagaje. Anii au trecut, dar gusturile şi plăcerile mele nu s-au schimbat, ba chiar pot spune cu cea mai mare sinceritate că obsesia de a pleca în călătorii creşte o dată cu trecerea timpului.

calator

Vacanţele mi le petreceam de cele mai multe ori la munte, probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care ori de câte ori am ocazia de a alege destinaţia de vacanţă, aleg fără să mă gândesc de două ori, muntele. Ultima descoperire pe care am făcut-o în urmă cu ceva timp a este o destinaţie identificată pe Vacanțe Speciale, Hotel Comfort Suites 5*****.   Detaliu care mi-a atras atenţia a fost întocmai fraza ce descrie locul în care este localizat hotelul: „pe drumul ce duce spre cabana Trei Brazi, într-un peisaj feeric în mijlocul naturii.”

calator1

În ciuda faptului că astăzi a devenit o modă să ai vacanţe în afara ţării, peste mări şi ţări, eu prefer să profit de acele oferte turistice din ţară, unul dintre motive fiind acela că mai întâi trebuie să descopăr ce îmi oferă România, ca apoi să am dreptul de a trece graniţele. Unul dintre planurile pe care mi le-am făcut când eram copil şi pe care am de gând să îl duc la bun sfârşit a fost acela de trece măcar prin jumătate dintre munţii acestei ţări, iar până acum conform calculelor nu am ajuns decât până la 15%. De altfel, destinațiile identificate pe site-ul celot de la CND Turism, mă incită să încerc și alte oferte circuite, însă rămâne de văzut ce decid să fac …până la vară mai este timp.

calator4

Drumeţiile au fost mereu pe placul meu, mai ales în perioadele călduroase când cu toţii simţim nevoia să fugim de oraş, de rutina de zi cu zi şi să evadăm într-un loc cu totul necunoscut. Posibilitatea de a explora natura, de a descoperi locuri pe care nici nu ne gândeam că există şi a hoinări cât mă ţin picioarele sunt din punctul meu de vedere  variantele cele mai plăcute de aţi petrece timpul liber. În ciuda faptului că de obicei prefer să mă cazez în case tradiţionale, a căror frumuseţe autentică ma atras tot timpul, uneori prefer să am parte şi de câteva zile de răsfăţ.

calator3

Piscina, sauna, jacuzzi-ul, sala de fitness, masajul, accesul la internet WI-FI, preparatele sofisticate de la restaurant mă provoacă uneori să renunţ pentru o seară două la casele tradiţionale cu pridvor, pivniţă, fără acces la internet şi în care se găteşte mâncare tradiţional românească. Valorile autentice populare care păstrează amintirile vremurilor de demult se pare că se pierd, motiv pentru care de câte ori am ocazia profit la maxim de ele. Hmm … în fiecare an, încerc să îmi fac o listă cu destinații vacanță pe care am de gând să le vizitez pe perioada concediului, de la care încerc să nu mă abat deloc, poate chiar să mai adaug unele destinații dacă timpul îmi permite.

calator5

Anul acesta pentru a-mi reîncarca cumva bateriile și a putea hoinări prin toate locurile prin care îmi voi propune, voi avea nevoie de una două zile de răsfăț total, oscilând între sauna, piscina, jacuzzi-ul și sala de fitness a Hotelui Comfort Suites 5*****.   Poate că anul acesta am să profit de acele circuite turistice  puse la dispoziție de  CND Turism , să vad dacă reușesc să acopăr o arie mai mare de obiective pe care vreau să le vizitez. La finalul călătoriei o sa fac o evaluare și o împărtășesc rezultatul tuturor.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s