Cu ochii pe strumpfii

Ideea genială de a vă povesti una dintre micile mele escapade alături de micul meu ştrumf Radu mi-a trecut prin minte în momentul în care am văzut trailer-ul filmului Strumpfii: Satul Pierdut, care se pare va fi lansat la cinema în data de 31 martie 2017. Smurfs: The Lost Village  este un film pentru întreaga familie, motiv pentru care am să profit de această oportunitate şi am să îi scot pe ai mei (mama, tata şi fratele care acum numai este ştumf) în oraş. Secvenţele pe care le-am văzut din film mi-au amintit de copilăria mea, regăsindu-mă oarecum printre personajele fimului de animaţie, Radu fiind Hefty, iar eu Smurfette.

copac1

Că tot veni vorbă, să vă povestesc şi vouă un mic episod din copilăria mea, din care bineînţeles face parte şi Radu, fratele meu. Conform spuselor alor mei, dar şi a amintirilor nu am fost un copil neasâmpărat, dar asta nu înseamnă că nu făceam deloc prostioare. Una dintre năzbâtăiile de care îmi aduc aminte cu plăcere este aceea când, împreună cu fratele meu am început să pictăm unul dintre pereţii dormitorului.

Imediat ce fratele meu a început şcoala, mama a fost nevoită să îi cumpere şi lui acoarele şi bloc de desen, rechizite de care eu avea și de care abuza fratele meu ori de câte ori avea chef să deseneze. Spre deosebire de mine, fratele meu avea ceva mai mult talent la desen, motiv pentru care la școală a fost înscris într-un cerc de desen. Una dintre condițiile integrării în acest grup a fost acelea ca  mama să îi cumpere tot felul de ustensile pentru pictat, inclusiv acoarele mult mai speciale față de cele clasice pe care noi le foloseam.

copac2

Împreună cu Radu făceam o echipă perfectă indiferent că ce jucam, mâncam, ne băteam sau ne uitam la televizor, în special la desene și filme animate. Una dintre peripețiile noastre pe care mi-o aduc aminte cu mare drag este momentul în care am început împreună să pictăm unul dintre pereții dormitorului, așa cum văzusem noi la televizor.  Ideea genială ce ne-a trecut prin minte amândurora a fost aceea de a desena un copac înflorit, așa cum văzusem noi în grădina bunicilor că înflorise cireșul în care mereu ne cățăram.

Peretele pe care am desenat sau mai bine spus chițat copacul era turcoaz, penttru copac noi folosind doar negru și alb. Foarte drăguț a fost momentul în care am constatat că numai avem alb în cutia cu acoarele, dar nu a fost o problemă majoră, am folosit pasta de dinți, care era mai mult roz decât albă.  În ciuda faptului că întreaga noastră activitate a fost o năzbâtie care le-a dat alor mei de treabă, copăcelul era superb.

copac

Acum, deși au trecut atâția ani de atunci aș vrea să îmi duc planul la bun sfârșit și să îmi desenez un astfel de copac pe unul dintre pereții camerei mele, însă de această dată voi apela la un specialist, care în loc de flori îmi va desena printre frunzele copacului mici portrete cu membrii familiei. Se pare că copilul sturlubatic de acum aproape 20 de ani încă se ascunde undeva în interiorul meu.

Pe 31 martie la filmul Strumpfii: Satul Pierdut mă voi uita … și cu mine și Radu îi voi putea compara !!!

 

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017. 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Cu ochii pe strumpfii&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s