Certificatul energetic lipsea din dosar

Ehe .. casa era finalizată, iar documentul care ne lipsea era recepţia finală, pentru a ne înregistra  la registru agricol a primăriei de care aparţinem cu locuinţă. Aveam nevoie ca pe actul de identitate, atât al meu, cât şi al părinţilor mei să apară această nouă adresă, pentru a reuşi să definitivăm cumva racordarea la utilităţi şi tot restul de „hârţogării”. Şi uite aşa a început povestea certificatului energetic despre care nu ştiam că trebuie să îl facem pentru a face recepţia finală la casă.

certificat5

În ziua în care am mers la primărie pentru a depune dosarul prin care solicitam recepția finală a locuinței abia construite, am aflat cu stupoare că îmi lipsește un document din dosar, și anume acel certificat energetic despre care nu știam nimic. Prima reacție a fost accea de a mă conecta la internet și de a căuta o firmă care eliberează certificate energetice, iar prima identificată a fost şi cea cu care am reuşit să colaborez.

certificat6.jpg

Telefonul îl aveam în mână, cu alte cuvinte nu am stat deloc pe gânduri și am sunat să văd ce presupune obținerea unui astfel de certificat. Contrariată de faptul că nu știam de necesitatea acestui certificat pentru a obține recepția finală, când am sunat la firmă și am foat întrebat dacă doresc un certificat energetic sau un audit energetic,  eu am zis că doresc să le obţin pe amândouă, în ideea de a-mi lua de grijă. Doamna cu care am vorbit mi-a spus înainte de a întreba eu că prin intermediul lor pot obţine un certificat energetic ieftin, timp în care ea îmi poate oferi şi un preţ audit energetic, dacă o să am nevoie şi de acesta.

certificat

Într-un final doamna de la telefon  am reușit să mă convingă să colaborez cu firma pe care dumneaiei o reprezintă, astfel că în doar câteva zile m-am întors la primărie cu dosarul complet pentru recepția finală. O scurtă vizită la domiciliu a unei echipe de ingineri în domeniul energetic şi câteva ore de aşteptare a condus către obţinerea certificatului energetic. Rezumatul la ceea ce a făcut e foarte scurt și pe înțelesul tuturor, dar să vă povestesc ce am făcut când am ajuns acasă de la primărie. Laptopul a fost primul obiect din casă pe care am pus mâna imediat ce am intrat, principalul motiv fiind acela de a afla ce reprezintă mai exact acel certificat energetic și cu ce mă ajută pe mine, de eram obligată să îl dețin pentru imobilul abia construit.

certificat3

După câteva minute bune de cercetări am ajuns la concluzia că acesta nu face decât să vină în ajutorul meu datorită faptului că prin intermediul lui este atestată performanța energetică a clădirii,  clasa energetică în care se încadrează aceasta, consumul de energie și nu în ultimul rând recomandări privind îmbunătățirea parametrilor calculați. Interesant mi s-a părut și faptul că toate clădirile ar trebui să dețină un astfel de certificat, care va însoți contractul de vânzare –cumpărare, închiriere sau dosarul pentru obținerea recepției finale, cum a fost și în cazul meu. Deci dacă vreau să înstrăinez casă în această perioadă o să pot beneficia de acel certificat timp de 10 ani, că aceasta este valabilitatea lui, care automat poate fi prelungită, atâta timp cât casa corespunde standardelor impuse de lege.

certificat1

În ciuda faptului că în primă fază am fost revoltată de faptul că trebuie să dețin un astfel de certificat energetic pentru casa abia construită, acesta îmi este util pentru a ști exact performanța energetică a casei, dar va veni și în ajutorul noilor proprietari în cazul în care în viitor mă voi hotărâ să vând sau să închieiz casa.

În caz de casa îmi voi înstrăina …certificat energetic eu am deja și la acte îl voi atașa !!!

 Acest articol este scris pentru SuperBlog 2017. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s