Februarie e luna StarShinerS

Încă de când eram copil, mama m-a învăţat să fiu mereu cu un pas înainte la tot ceea ce urmază să fac, motiv pentru care mereu sunt tentată să mă gândesc la viitor. Imediat ce s-a terminat povestea sărbătorilor de iarnă, cu rochii seară, am început să îmi fac o listă de priorităţi pentru noul an, startul fiind dat de evenimentele din luna februarie, de această dată gândindu-mă că am nevoie de rochii damă.

star-1

În această lună, cum îmi mai place mie să îi zic .. luna iubirii, cu siguranţă o să am parte de două ieșiri în oraș alături de  iubitul meu, care se pare este un romantic incurabil. Dorința de a ține pe cât posibil pasul cu el, ma provocat să îmi cumpăr din timp două ținute speciale pentru aceste seri, în ideea de a-mi suprinde într-un mod plăcut partenerul. În ciuda faptului că timpul nu îmi ajunge niciodată, dar pentru faptul că nu am vut să îi dau iubitului meu de bănuit că mă pregătesc pentru minunatele seri am să le petrec cu el în luna iubirii, am apelat la internet pentru a-mi achiziționa ținutele perfecte.

star-2

 Prietenul meu de nădejde în astfel de situaţii  a fost și de această dată StarShinerS, un magazin online ce comercializează haine dedicate femeilor ce țin la imaginea lor. Divesitatea produselor (rochii casual, de ocazie, office, de gală, party, haine de iarnă, pantaloni, bluze, fuste, ținute sport, costume de baie,etc) din magazinul online, inclusiv comercializarea brandurilor româneşti constituie unul dintre motivele pentru care continui să îmi fac cumpărăturile de pe StarShinerS.

star-4

Produsele comercializate în magazinul online sunt făcute în special pentru frumoasele românce, care de obicei încearcă pe cât posibil să se facă remarcate indiferent de ocazie. În ideea de a îi face o supriză plăcută iubitului meu, am ales și de această dată să îmi cumpăr rochiile de pe StarShinerS, cu care se pare reușesc mereu să atrag privirile celor din jurul meu. Zâmbetul meu şi minunatele rochii comandate cu siguranţă vor fi combinaţia perfectă ce îl va impresiona pe iubitul meu.

Rochie de la StarShinerS mi-am cumpărat …. iubitul pe 14 și 24 februarie mi-am răsfățat !!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s