O nouă ediție – Eclipsa de prețuri

În fiecare sezon, nu știu dacă toată lumea e la fel sau nu, eu sunt nevoită să îmi achiziționez o prereche de papuci sau două, fie pentru că mă plictisesc de cei pe care îi am, fie că îi distrug și nu mai pot fi purtați.De obicei, când timpul îmi permitea să umblu hai-hui, hoinăream prin mai toate magazinele pe care le cunosc pentru identificarea unei perechi de papuci care să îmi placă cu adevărat. În ultima perioadă, timpul a devenit limitat, motiv pentru care am început să apelez din ce în ce mai mult la cumpărăturile online.

zorile-4

ZorileStore.ro este unul dintre magazile pe care le frecventez cel mai des, în primul rând datorită diversității produselor puse la dispoziție, dar și datorită faptului că se adesează întregii familii. Acum că iarna a început treptat, treptat să își facă simțită prezența, am fost nevoită să încep să îmi caut cel puțin o pereche de papuci pentru sezonul rece.

De mic copil mi-am dorit o pereche de cizmulițe asemenea celor care urcă pe munte, însă se pare că niciodată nu am avut ocazia de a-mi achiziționa o pereche. Zilele trecute când am intrat pe ZorileStore.ro, întâmplarea a făcut să găsesc o pereche de cizmulițe, care se asemenă cu cele din visul meu. Deși mi-aș fi dorit din tot sufletul să mi le fi cumpărat atunci, am mai am amânat cu o săptămână aceastasă investiție pentru a putea profita de cea de cincea ediție Black Friday inițiată de ZorileStore.ro

zorile 4.jpg

 

Campania de Black Friday inițiată în acest an de ZorileStore.ro se pare că va aduce reducere de până la 60% în toate categoriile de pe site, motiv pentru care tind să cred că îmi voi cumpăra mai mult de două perechi de papuci, decât îmi i-au de obicei. Acum că sărbatorile de iarnă se apropie, poate cine știe, din diversitatea de produse de pe site, poate reușesc să „colecíonez” și câteva cadouri pentru cei dragi.

zorile-1

Dar să revin la cizmele mele, de la care nu îmi pot lua gândul nici cum, ba chiar mă gândesc cum să fac să le cumpăr imediat ce se dă startul ediției „Eclipsei de prețuri”. Singua diferență dintre cizmele din visul meu și cele de pe site, este aceea că acestea sunt un pic mai înalte, însă este un detaliu ce vine în avantajul meu. Cizmele îmi vor fi de mare folos când zăpadă și frigul își va face prezența, iar eu voi vrea totuși să port o fustă, deci va fi un super avantaj pentru mine. Pe lângă faptul că sunt călduroase datorită faptului că sunt îmblănite și nu alunecă aspetul colorat al acestora mă vajuta enorm să le asotez cu hainele pe care am deja în dulap.

zorile-3

Pff… există 1000 de argumente pentru care îmi doresc aceste cizme. O să aștept totuși până pe 18, când se pare că vor fi reduceri de până la 60% pe ZorileStore.ro, poate cine știe la diferența de bănuți rămasă, mai adaug ceva și îmi mai cumpăr lucuri pe care mi le doresc de ceva timp, dar pe care nu am avut cum să le achiziționez până acum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s