Spune și celorlalți despre AnionCare

În urmă cu câreva săptămâni, în timp ce mă plimbam printre rafturile unui supermarket din Iași, am văzut că o domnișoară care vorbea cu clienți, și na, am mers să vad și eu despre ce este vorba.  Tânara ce era înconjurată de mai multe doamne și domnișoare, avea în mână o cutie, a unui produs din magazin, dar pe care nu o văzusem până atunci.

buc10-1

Curiozitatea ma provocat să mă apropii mai mult și să ascult ce spune domnișoara ce se află în dreptul standului cu absorbante. Cu cât mă apropiam mai tare culorile îmbrăcămintei femei au reușit să îmi atragă atenția, însă fară a înțelege motivul alegerii acestei ținute super colorate. Întâmplarea a făcut ca imediat ce m-am apropiat de tânără, aceasta a desfăcut cutia ce o deținea în mână, astfel aflând și eu misterul, în interiorul ei erau absorbante.

Misterele au început să se deslușească unul câte unul, o dată cu apropierea din ce în ce mai tare de tânăra supercolorată, dar într-un mod subtil și plăcut ochiului. Cum spuneam am ajuns în momentul desfacerii cutiei de absorbante ce a coincis cu explicarea compoziției acestora. Bumbac steril, turmalina și anioni, nu înțelegeam nimic despre această combinație, care sincer la început mi s-a părut foarte stranie.

absorbante-5

În acele momente tot ce puteam face era să ascult și să vad de fapt ce dorește domnișoara să ne transmită. Materialele naturale din care sunt alcătuite absorbantele, bumbacul steril și bandă de turmalină cu emisie de anioni şi infraroşii este considerat un mecanism inovator de protecție. În comparație cu absorbante clasice, acestea previn afecțiunile cu care astăzi femeile se confruntă (iritaţii vaginale, inflamaţii şi infectări ale tractului urinar),asigurând protecție și eliminarea bacteriilor.

Argumentul de bază al prezentării a fost acela că AnionCare este un pion activ în educarea publicului său cu privire la importanța sănătății intime și a modalităților de prevenție și protejare a acesteia. Impresionantă a fost una dintre afirmațiile tinerei reprezentante a firmei de abosorbante, care a ținut să sublinieze faptul că  AnionCare are încredere în calitatea produselor și serviciilor oferite clienților săi. Scopul principal al acestora fiind de fapt satisfacerea dorințelor și nevoilor noaste, a femeilor, care bineînțeles conduc către câștigarea unui client fidel.

absorbante-4

Prezența unei astfel de persoane printre rafturile supermatketurilor nu face decât să vină în sprijinul femeilor, oferindu-le acestora informații despre beneficiile oferite de noua inovație a celor 6 tipuri de absorbante. Noutatea adusă pe piață de aceste sunt cele cele 8 straturi protectoare, ale absorbantelor AnionCare, informație care ma provocat să le testez aceste absorbante naturale.

Imediat ce tânara domnișoară îmbrăcată colorat (o combinație de 6 culori regăsite pe ambalajele produselor AnionCare) își încheiea scurta prezentare, reacția pe care am avut-o a fost aceea de a achiziționa două dintre produsele prezentate (unul pentru mine și unul pentru mama) pentru a mă convinge de cele auzite.

absorbante-3

Între timp am avut ocazia să teztez acest superabsorbant, de care și mama este mulțumită, motiv pentru care am și ales să scriu acesta articol, împărtășind astfel și celorlalte femei experiența mea. Întotdeauna mi-a plăcut să recomand și persoanelor din jur lucurile bune de care am avut parte, în ideea că cine știe, poate îi va ajuta cândva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s