Food Revolution Day

Învaţă să găteşti şi să mănânci sănătos

 

Mişcarea Food Revolution  este un eveniment  global organizat de Fundația Jamie Oliver ce se desfăşoară  într-o singură  zi  în  întreaga  lume, initiativa  fiind  acea de a sărbători plăcerea de a găti şi mânca sănătos.  În acelasi timp , un alt scop al evenimentului este acela de a încerca  să se atragă atentia  şi asupra problemelor de sănătate ce se întalnesc astăzi din ce în ce mai des în rândul copiilor, dar şi a persoanelor de orice vârstă : obezitatea la copii, mâncarea nepotrivită din cantinele şcolare, consumul mare de zahar şi al produselor procesate, respectiv lipsa educaţiei alimentare.

coco

 

Anul acesta, Iaşul  sărbătoreşte pe 20 mai, cea de-a 5 a ediţie a evenimentului  Food Revolution Day, o initiativă a lui Jamie Oliver, celebrul bucătar  şi  protagonist a numeroase show-uri TV culinare, respectiv a unor serii întregi de cărti de bucate . În  cadrul  evenimentului   ce se va desfăşura  în curtea Casei Pogor,  vor fi organizate  4 ateliere pentru copii, fiecare dintre acestea aflându-se sub îndrumarea unui ambasador, alături de care aceştia vor găti:

cooking

Surprizele vor continua prin pregatirea de către cei mici a unui desert sănătos marca Jamie Oliver, în timp ce alături de ei se va pregăti o retetă inedită, pregatită de aceasta dată de un atelier pentru adulti, ambassadorul grupului fiind Bogdan Puiu.

Food Revolution  este un eveniment ce se adresează şcolilor, restaurantelor, copiilor, adulţilor, şcolilor de gătit, nutriţioniştilor, bucătarilor, doctorilor , tuturor celor care au plăcerea de a afla lucruri noi legate de nutriţie (workshopuri ţinute de medicii de la Clinica de Nutriţie din Iaşi), dar şi de a gusta preparate şi produse locale ce vor fi furnizate de producători locali (Verde Bun, Gustul Natural,Camara lui Baciu, Panifcom, Via Naturalia, Tudia, Dor de Verde, Doamne Fereşte, Prisaca Barnova, Scrijele de mere ca la bunica, Micro Greens, Aqua Carpatica, Magazia Morariţei, Food Forest).

În cadrul evenimentului Food Revolution  Day  participanţii vor avea ocazia de a câştiga cărţi semnate de Jamie Oliver, ce sunt  oferite de Editura Curtea Veche, dar şi ustensile de bucătarie oferite de Frarom International Est, astfel având posibilitatea de a pune în practică ceea ce au învăţat în cadrul atelierelor de educaţie gastronomic.

cooking 1

Food Revolution Day este un eveniment ce susţine o alimentaţie bazată pe alimente „corecte”, fără aditivi, chimicale ori adjuvanti de orice fel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s